Fobia omizilor

Haha! Am o prietena Andreea, o scumpa! Mi-am amintit de curand de o intamplare extrem, dar extrem de haioasa cu ea personaj principal. Am vorbit sa ne intalnim sa mergem la un suc asta vara. Nu ne mai vazusem de ceva vreme si voiam cu disperare sa recuperam timpul pierdut, sa ne povestim ce a mai facut fiecare dintre noi.
Ajunsa la fata locului, nu a vrut sa ma astepte fix in statia tramvaiului cu care urma sa ajung eu. A zis sa nu stea in calea oamenilor care chiar se afla acolo pentru a se urca in mijloacele de transport in comun. A decis asadar sa ma astepte pe trotuarul de vizavi de statie, sub un pom. Si cred ca m-a asteptat vreo 10-15 minute sub acel pom. Am ajuns si eu intr-un final, ne-am imbratisat, ne-am pupat, fix ce fac fetele cand se vad. Apoi, hai sa stabilim unde merge... cand, o vad dintr-o data ca incepe sa se cutremure si a urlat disperata si dadea din maini haotic. Disperata ca nu stiam ce are, m-am cam panicat. Cand, intr-un final si-a recapatat firea imi zice ca are omizi, multe omizi pe ea. Ma ruga cu barba tremuranda sa iau acele fiinte de pe ea, ca nu mai poate, ca nu le suporta. Acum na.. daca primaria nu s-a ocupat de combaterea omizilor , am fost nevoita sa o fac eu desi nu fac parte din echipa unei firme de dezinsectie Bucuresti . M-am apucat repede, repede sa dau omizile de pe ea. Disperata ca nu am scapat-o de toate de pe ea, vocifera intruna. Pana la urma ne-am linistit amandoua si am mers la un suc, la o terasa din apropiere. Si cum stateam noi asa linistite dupa consumul mare de adrenalina de dinainte, hop Andreea mea scoate un sunet asurzitor. Din cap ii mai cazuse o omida pe care nu o observasem ca sa o dam jos. Ia-o! Ia-o de pe mine! O iau pe sarmana omida, cu grija, sa n-o ranesc saraca.

Manipulare

“Cu un suspin în colţul ochiului, nu am putut să nu mă întreb, oare cum s-a pus aşa repede de o conferinţă ad-hoc, cu microfonul sub mustăţile zămbitoare ale căpitanului de cursă lungă.”

Media este manipulată prin tot felul de mijloace.
Ceea ce numim astăzi “surse credibile”, împrăştie, cu sau fără ştiinţă, agenda politică şi propaganda sub forma “ştirilor”.
În acelaşi timp, media lasă impresia că este liberă şi independentă, capabilă de a realiza comentarii, reportaje sau documentare obiective.
Când omisiunea se dovedeşte a fi o metodă insuficientă de autocenzură, şi “ştirea” începe să  câştige audienţă, presa trece  la asalt, încercând să discrediteze atât povestea cât şi personajele acesteia. Ca orice propagandist, oamenii din media caută să prefigureze percepţia publicului asupra poveştii, aplicând  etichete pozitive sau negative “ţintei”.
Astfel, jurnaliştii, conştiincioşi, ne arată cu vorbe multe dar lipsite de conţinut, cât de “îngrijoraţi” sunt ei în legătură cu subiectul zilei.